February 21, 2021
February 10, 2021
December 2, 2020
November 10, 2020
October 7, 2020
Este o afecțiune cum spuneam foarte frecventă, care afectează din păcate femeia tânără și foarte tânără, de multe ori femeia care încă nici nu a apucat să se gândească la o sarcină, iar aceasta endometrioză este unul dintre marii și principalii dușmani ai sarcinii.
September 10, 2020
Intervenția chirurgicală a decurs foarte bine, am excizat complet fibromul uterin pe o incizie abdominală foarte mică suturată intradermic, astfel încât din punct de estetic practic pacienta nici nu o să vadă că s-a mai operat după două trei luni de la operație.
June 29, 2020
June 29, 2020
June 28, 2020










