Sângerarea în menopauză – un simptom frecvent al cancerului de endometru – Video intraoperator
Am intervenit chirurgical astăzi la o pacientă în vârstă de 60 de ani,
pacientă pe care anterior am diagnosticat-o prin histeroscopie exploratorie cu cancer endometrial.
Pacienta s-a prezentat pentru sângerări în menopauză (Atenție! acesta este un simptom foarte alarmant, pacienta trebuie să se prezinte imediat la medic), ocazie cu care am evaluat-o, am suspectat-o ecografic de hiperplazie endometrială cu suspiciune de cancer de endometru, am efectuat histeroscopia (cu această ocazie am prelevat biopsia de endometru) și am pus diagnosticul de cancer endometrial.
După aceea s-a efectuat și imunohistochimia, s-a efectuat imagistica de stadializare și am ajuns la concluzia că avem o pacientă cu un cancer endometrial stadiul 1A, dar cu grading tumoral înalt… G3.
Pentru care am propus intervenția chirurgicală.
Intervenția chirurgicală s-a realizat cu succes și a presupus o laparotomie mediană, cu histerectomie totală cu anexectomie bilaterală, cu limfadenectomie pelvină și respectiv para-aortică inferioară, cu prelevare de citologie peritoneală pentru examenul citologic, prelevare de biopsii peritoneale și respectiv epiploice.
Dr. Cristian Jumuga, intervenție din timpul operației:
Este oarecum cazul tipic în practica medical. Pacientă în menopauză, cu sângerări anormale pe cale vaginală. Pacientă cu obezitate, pacientă hipertensivă.
Vom efectua intervenția standard, însemnând histerectomie totală cu anexectomie bilaterală. De asemenea vom face limfodisecție ganglionară, este vorba de limfadenectomie pelvină și respectiv limfadenectomie paraaortocavă inframezenterică.
Suntem practic la etapa limfadenectomiei pelvine. În cazul de față suntem pe partea stângă. Pacienta a avut destul de multe aderențe postoperatorii pentru că are o cezariană cu laparotomie mediană în antecedente.
Am făcut visceroliză extensivă, ne-am mobilizat foarte bine rectosigmoidul și așa cum se poate vedea în plagă, ne-am pus în evidență bifurcația arterei iliace comune stângi cu artera iliacă externă respectiv artera hipogastrică. Deja încep să se vizualizeze niște ganglioni limfatici.
De asemenea ne-am pusă în evidență ureterul, care trece practic peste bifurcația arterei iliace comune pentru a intra în pelvis. Ne-am izolat ligamentul lombo-ovarian stâng și l-am desfăcut din toate aderențele urmând acum să-l ligaturăm, după care ne apucăm propriu zis de a efectua limfadenectomia pelvină.
Am realizat limfadenectomia pelvină bilaterală.
Așa cum se poate vedea în câmpul operator am expus foarte bine artera iliacă comună stângă (vă arătăm pe partea stângă) artera iliacă externă, artera iliacă internă, vena iliacă externă, (nu știu dacă se poate vedea foarte bine) fosa obturatorie cu nervul obturator care se vizualizează foarte bine, și la fel am efectuat și pe partea dreaptă.
Este o limfadenectomie pelvina făcută ca la carte, bilateral.
După ce în etapa inițială am realizat inspecția completă abdominală, am realizat limfadenectomia bilaterală pelvină, anexectomia bilaterală, a venit rândul histerectomiei totale. Practică am îndepărtat complet corpul uterin, colul, am sigilat bontul vaginal în fața colului uterin astfel încât să nu ducem la diseminarea de celule canceroase la nivelul vaginului restant. Se vede aici foarte clar colul uterin îndepărtat complet, cu coleret vaginal.
Intervenția chirurgicală a decurs foarte bine, deși pacienta este vârstnică, cu obezitate, hipertensivă, adică cu toate manifestările medicale asociate de obicei aceste boli.
Însă intervenția chirurgicală a decurs perfect și sper că și evoluția postoperatorie va fi una similară.