Nu neglijați semnele cancerului la sân!
Dr Cristian Jumuga, specializat în diagnosticul și tratamentul cancerului la sân, vă recomandă să nu neglijați semnele cancerului mamar!
Atunci când o pacienta descoperă cea mai mică modificare la nivelul sânilor este bine să se prezinte în cel mai scurt timp la medic pentru evaluare senologică.
Dr. CRISTIAN JUMUGA
MEDIC SPECIALIST
OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE
Am evaluat astăzi o pacienta care a neglijat semnele de alarmă ale cancerului mamar astfel încât boală a evoluat și a cuprins aproape tot sânul și ganglionii axilari.
Deși de mai bine de 1 an pacienta descoperise la palpare un nodul foarte dur la nivelul sânului drept, care creștea în dimensiuni și care în ultimele luni asocia și ulcerația pielii abia acum a hotărât să se prezinte la medic.
Am examinat clinic pacienta și am depistat la nivelul sânului drept o formațiune tumorală voluminoasă, dură, care invadează pielea, imobilă, cu invazia mușchiului pectoral, cu deformarea evidentă a sânului. La examenului axilei drepte am identificat adenopatie dura, fixă. Cu alte cuvinte am identificat o serie de semne clinice care îmi indicau prezența unei tumori canceroase mamare avansată locoregional.
Am efectuat în continuare ecografie mamară însoțită de elastografie care mi-a confirmat suspiciunea clinică: tumoră infiltrativă, intens vascularizată, care invadează pielea și peretele toracic, care asociază multiple adenopatii axilare (ganglioni transformați tumoral la subraț).
Deși vorbim despre o boală avansată locoregional echipa dr Jumuga nu abandonează niciodată lupta!
Chiar dacă nu mai putem apela la chirurgia conservatoare a cancerului de sân, după terapia oncologică neoadjuvanta, vom interveni chirugical și vom efectua mastectomie cu limfadenectomie axilară.